“Bucuria care sta” și cât de inutil ne sinucidem, la Noica

“În câteva rânduri, fiecare om se oprește și contemplă. Vezi, iși șpune singur, asta e viața mea. Atâta tot?

Am trăit fiecare dintre noi câteva zile fericite, cu stări de corp plăcute, cu soare și natură. Mica noastră luciditate ne-a apărut deodată. Ești fericit? Da. Si nu mai vrei nimic? Atunci asta e limita superioară a fericirii? Dincolo, mai departe, altundeva nimic?

Nu, am greșit drumul. Nu sunt acestea căile vieții. Soarele care urcă și coboară, pofta care cere și se satisfice, senzatia care incepe și obosește, bucuria care strigă și deodată tace – nu lucrurile astea care se consumă rezolvă viața noastră, dacă viața noastră trebuie să aibă vreun ințeles.

Ci lucrurile care nu se consumă, care nu sfârșesc  niciodată; lucrurile acelea care durează cât dreptele paralele de mult. Adevărurile care imi preexistă și mă lasă in urmă; idea care nu obosește niciodată; bucuria care sta. Eternitatea. Căci lucrurile acestea nu incep de nicăieri și au fost de totdeauna.

Dacă cineva caută placere care să semene cu fericirea, aci le-ar putea afla. In acest sens, poate, spunea un poet intr-o zi că “geometrii sunt fericiți, deoarece creațiile lor durează”. Dar fericirea de fapt nu privește decât lucrurile care sunt azi și nu mai sunt mâine. Bucuriile durabile depășesc intotdeauna astfel de intrebări.

Atunci, toată truda noastră trebuie să ducă la eliminarea materialului care este azi și nu este mâine. A privi lucrurile sub specie durationis inseamnă a te rătaci in durată. Viața noastră trebuie semnificată cu lucruri care să nu dureze.

Bucuria care stă. Ce just fixeaza verbul “stă” așa scurt și categoric cum este, toată actiunea de a te bucura! “ Bucuria care stă” e formula potrivită a eternității noastre.

[…]

Omenește vorbind, noi putem trăi in eternitate. Noi chiar trăim in eternitate. E cea mai inexplicabilă nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia in biologie și deci de a căuta cu voință singura durere care nu le este dată: aceea de a fi muritori. Căci nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niște zei proști, niște nemuritori care ne-am uitat destinul. Cât de inutil incercăm să ne sinucidem!”

Constantin Noica-“Mathesis sau bucuriile simple”

Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să ne urmăriți pe pagină noastră de facebook pentru a fi la curent cu toate actualitățile.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s